Alibi.com

„Alibi.com” este cea mai nouă comedie a lui Philippe Lacheau care anterior a făcut și „Babysitting” și „Babysitting 2”. De asemenea, este una dintre puținele filme frantuzești care ajung și la noi prin cinematografe, dar care își merită din plin biletul și constituie o doză bună de râsete pentru tine și grupul tău de prieteni.

De când am văzut în 2014 comedia „Qu'est-ce qu'on a fait au Bon Dieu?” (engl. „Serial (bad) weddings”) am hotărât că trebuie să bifez mai multe comedii franțuzești de acum înainte pentru că sunt clar superioare celor americane, după părerea mea. De atunci am mai văzut „Supercondriaque” la televizor, pentru că în cinema nu cred că a fost la noi, pe care ți-l recomand cu drag dacă vrei să vezi o comedie reușită.

În „Alibi.com”, Gregory (Philippe Lacheau) are, împreună cu încă un prieten, o afacere personală. Acesta se ocupă cu crearea unor alibi-uri complexe pentru clienții lui care caută o evadare fără consecințe din viața cotidiană (deși multe cazuri sunt ale unor bărbați care vor să își înșele nevestele). Nobil sau nu, reprezintă un motor bun pentru situații comice nenumărate.

Într-o zi, la biroul lui Gregory se prezintă un domn care, în mod comic, vrea să obțină un alibi pentru „un prieten” care de fapt era chiar el, dorind să aibă o escapadă cu amanta la malul mării. Aici nici un inconvenient, cei doi încheie contractul necesar. Doar că, ulterior, în mod neașteptat pentru Gregory, care nu credea în iubire și relații serioase (în caz că nu ai intuit deja), întâlnește o blondă frumoasă care îi dă lumea peste cap. Fata, pe numele ei Flo, îi pică cu tronc lui Gregory și acesta se găsește în situația de a-și pune la îndoială propriile convingeri. Bineînțeles, Gregory nu îi spune lui Flo cu ce se ocupă și o minte. Aceasta va fi doar una dintr-un șir de minciuni pe care el e nevoit să le spună și, astfel, se va pomeni inevitabil prins în acestea.

Treaba se complică și mai mult când Gregory descoperă că domnul cu care a încheiat el recent un contract, pentru crearea unui alibi, e chiar tatăl lui Flo. El, plecat fiind la plajă cu amanta, se va găsi într-o situație foarte încurcată care va necesita ca Gregory să se prezinte și el acolo pentru a-l „salva” pe tatăl lui Flo.

Filmul are parte de glume variate, unele puțin exagerate pentru gustul meu, dar per total e o comedie destul de reușită. Lacheau ironizează filmele americane, dar se atinge și de politica franceză, sugerând că și președintele Hollande a apelat la serviciile Alibi.com, făcând aluzie la reputația lui îndoielnică. Filmul e potrivit pentru o seară de weekend cu prietenii când ai chef de ceva ușurel, deloc pretențios și relaxant și nu neapărat de o dramă nominalizată la premiile Oscar.