Gândirea de tip cutie neagră

Cui îi e frică de greșeli si eșec să ridice mâna sus. Ok, poate nu neapărat frică, dar poate ți se pune un nod în gât când te gândești la astfel de probabilități în viitor. Teama de eșec într-o anumită doză e normală, eu personal luptându-mă cu ea, câteodată, poate mai mult decât mi-ar plăcea. Aceasta reprezintă o problemă când deja te oprește des din a face diverse lucruri și consideri consecințele acesteia o amenințare prea mare.

Dacă și tu te confrunți cu acest obstacol în mod repetat și îți dorești să îți schimbi atitudinea atunci cartea asta ți se va potrivi de minune. N-aș folosi astfel de exprimări dacă nu aș crede că citirea acestei cărți ar putea să producă niște schimbări. Dincolo de a puncta niște lucruri esențiale legate de tema eșecului, Syed scoate în evidență și importanța acceptării și recunoașterii greșelilor și a învățării din acestea, aspecte critice pe drumul evoluției.

Titlul cărții face referire la aviație. Probabil ai intuit deja. Avionul are două cutii negre (care, apropo, sunt portocalii pentru găsirea mai rapidă a acestora în caz de accident): una care înregistrează toate informațiile tehnice, iar alta care înregistrează discuțiile din carlingă. Acestea sunt foarte importante în caz de accident sau alte incidente mai mici, pentru a afla care exact au fost problemele care au dus acel tip de deznodământ. Înregistrările acestea sunt un instrument esențial pentru detectarea erorilor și, mai presus de orice, pentru învățarea din acestea astfel încât să nu se mai producă.

Matthew Syed folosește aviația drept exemplu de urmat (desi spune că nici aceasta nu e perfectă) dar mai presus susține importanța gândirii de tip cutie neagră ca modalitate de analiză și reparare a erorilor în viitor. Dar poate cel mai important lucru de realizat și de ținut minte e faptul că erorile și eșecul fac parte din succes și evoluție și, de asemenea, sunt o parte indispensabilă a acestora. Dacă nu suntem dispuși să ne expunem la ele, să le analizăm și să învățăm din ele, putem porni pe un drum periculos și în dezavantajul nostru pe termen lung.

Abordarea lui Syed în această carte este de a se folosi de exemple cât mai multe pentru a ilustra diferite aspecte legate eșec. Exemplele sunt foarte variate:

  •          Avem unele din domeniul aviației, cazuri faimoase de incidente din care unele s-au sfârșit cu bine pentru pasageri în timp ce altele s-au lăsat cu victime. Unul dintre cazurile prezentate este cel al pilotului Sully care a făcut o aterizare pe râul Hudson în New York, întâmplare după care s-a făcut și film cu Tom Hanks în rolul principal.
  •          Ni se mai dau exemple din domeniul medical, unde cultura e de așa natură că eșecul e inacceptabil, prea puțin recunoscut. Există aici o stigmă în cazul greșelilor care afectează profund sistemul, dar și atitudinea cadrelor medicale. Într-un caz unde într-un spital au fost asigurate cadrele că nu vor fi acuzate pe nedrept dacă erorile au fost neintenționate, „accidentele” au scăzut semnificativ și, implicit, au scăzut și costurile acelui spital. Medicii și asistentele raportau erorile și, astfel, se căutau soluții pentru îmbunătățirea anumitor proceduri.
  •          Dacă în medicină erorile sunt subraportate, ei bine, situația stă și mai prost în sistemul judiciar. Syed dă exemplul unui caz din America unde un bărbat a fost acuzat pe nedrept, i s-a dovedit ulterior nevinovăția, însă procurorul susținea în continuare că acel bărbat e vinovat, chiar dacă dovezile spuneau contrariul. Faptul că eșecul e stigmatizat în societate poate avea efecte negative asupra felului în care raționalizăm anumite situații și întâmplări.

După cum deja am menționat, faptul că nu recunoaștem uneori că am greșit e și din cauză că eșecul poartă o stigmă în societate. Erorile neintenționate sunt pedepsite și nu analizate spre căutarea unor soluții. Pe de altă parte, recunoașterea unei greșeli, mai ales în legătură cu lucruri importante, e un atac la egoul nostru și duce la scăderea stimei de sine. Pentru că așa am fost învățați.

Probabil unul dintre cele mai de impact lucruri discutate în această carte e disonanța cognitivă (se manifestă atunci când credințele noastre sunt contrazise de dovezi), acesta fiind un lucru care stă la baza negării erorii și care explică cum uneori în ciuda dovezilor clar contrarii, nu ne abandonăm credințele, ba mai mult, folosim argumentele ca dovezi în plus că credințele noastre sunt valide (vezi observațiile lui Leon Festinger legate de profeția din Planet Clarion). Doar ca să nu recunoaștem că ne-am înșelat în anumite privințe. Este ceva tare bizar și e fascinant cum se poate manifesta mai ales în cazuri extreme (există multe exemple în carte din experimente și situații din sistemul judiciar).

„Când ne confruntăm cu dovezi care ne contrazic credințele profunde, există mai multe șanse să reformulăm dovezile decât să modificăm propriile credințe. Pur și simplu inventăm noi motive, noi justificări, noi explicații. Uneori, ignorăm complet dovezile. [...] Marea realizare a lui Festinger a fost aceea de a demonstra că disonanța cognitivă este o trăsătură umană adânc înrădăcinată. Cu cât suntem mai inflexibili în judecățile noastre, cu atât este mai probabil să manipulăm orice probă nouă care le pune sub semnul întrebării.”

Ceea ce apreciez tare mult la această carte e că e scrisă pe limbajul tuturor, fără pretenții de superioritate, fiind foarte accesibilă publicului larg. Mai mult, scoate în evidență capcanele în care putem cădea dacă nu suntem critici cu lumea din jurul nostru și deschiși către eroare și eșec și spre a învăța din acestea. Pe lângă faptul că ne ținem pe noi în loc și spunem pas dezvoltării îi putem afecta și pe cei din jurul nostru cu atitudinea noastră. Este esențial să înțelegem că eșecul face parte din succes și că acesta nu se întâmplă peste noapte. Exemplele sunt multiple și în carte. Creativitatea poate fi și ea o victimă dacă nu suntem dispuși să ne asumăm erorile făcute și să ne expunem la ele.

Este nevoie de o redefinire, o nouă conceptualizare a eșecului și cartea își atinge scopul în acest sens. Deși unele dintre exemple sunt cazuri extreme, acestea își ating scopul și ilustrează foarte bine problemele discutate de autor. Ar fi bine să învățăm să fim deschiși, open minded (cred că termenul în engleză e cel mai ilustrativ), să nu ne mai fie frică să greșim sau cel puțin să micșorăm această emoție negativă legată de eșec cu care unii dintre noi am crescut. „Gândirea de tip cutie neagră” poate reprezenta imboldul necesar pentru a face o schimbare din care să avem de câștigat pe termen lung.